“Salutare dragilor! Stiu ca e cam tarziu, e ora 23, aproape de miezul noptii, dar hei, eu cred ca e ora perfecta pentru fiecare dintre noi, ora la care ne-am eliberat de stresul de pe parcursul zilei si tot ce ne dorim este sa facem un dus si sa ne punem in pat, nu-i asa? Insa, inainte sa facem asta,  ne verificam facebook-ul, Instagram-ul si toate notificarile, nu? Cel putin, asta fac eu in mod regulat, adica in fiecare seara, pe langa faptul ca stau noptile editand poze si postari, articole pentru voi. Asa ca sper sa va placa pozele acestea, cea mai recenta sesiune cu al meu iubit Alex Don.
Si, dupa cum bine vedeti, toti ochii sunt atintiti spre mine. Ma refer, spre rochia mea!

 Kisses, M”

Textul de mai sus, cât și imaginile sunt de acum aproximativ 2 ani. Nostalgic?… poate.

Azi, sărbătoresc aniversarea celor 23 de ani ai prietenului meu și din întâmplare am dat peste această postare, pe care am vrut să o readuc la viață și să studiez în același timp evoluția mea ca blogger, ca persoană, ca imagine, ca stil, ca postură și cred că aș putea continua această listă. Mă bucur să văd că m-am schimbat în bine, că am evoluat, că am progresat, iar acum mai mult ca niciodată, că am ajuns să pun cu adevărat preț pe detalii.

Sunt multe detalii pe care acum le-aș schimba la mine, mai ales la textul din această postare, iar de vină e faptul că m-am maturizat ca gândire. Am început să gândesc diferit lucrurile, să mă despart de partea mea mecanică, care mi se trage din anii de liceu, dar mai ales din anii de facultate, latură pe care am detestat-o dintotdeauna. Faptul că nu gândesc mecanic îl urăsc și acum, ba chiar mai mult ca niciodată.

Mi-aș dori să fi existat o versiune a mea de acum, care să mă îndrume sau măcar o persoană care să mă inspire cu adevărat, pe care să o fi admirat atunci și care să mă fi forțat să devin mai bună și mai bună. Dar eu nu am fost norocoasă.

Am învățat în tot acest timp, din perioada facultății și până acum, că este foarte greu să faci ceea ce iubești cu adevărat. Că lucrurile par simple, distractive chiar, însă că nu e deloc așa.

Continui să caut originalitate în jurul meu, să apreciez gândirea diferită a persoanelor care mă înconjoară și să învăț de la ei. Detest dintotdeauna lucrurile copiate, iar asta m-a făcut să merg mai departe și să continui să fiu eu: încăpățânată, așa cum mă știe toată lumea, chiar dacă câteodată știu că nu am dreptate și mă las convinsă mai greu.

Dintotdeauna am continuat să îmi urmez visele, iar una din pasiunile mele am dus-o la bun sfârșit anul acesta când am terminat un curs de fotografie, chiar dacă în liceu am terminat profil mate-info, iar facultatea… facultatea nu are nici așa legătură cu fotografia, căci m-am ‘pricopsit’ cu statutul de Inginer, care nu mă ajută să fac ceea ce îmi doresc, din păcate.

Mă știu ca o fire ambițioasă, o persoană care atunci când își pune ceva în cap, nu se lasă până nu îi iese. Exact așa a fost și cu blogul, cum a început el. Nu am știut ce anume vreau de la jurnalul meu de ținute virtual- cum era atunci, nu m-am așteptat ca să prindă alte forme și ca să ajungă să facă parte acum din stilul meu de viață, dar știu că am vrut să îl cresc, să îl popularizez, să inspir.

Simt acum, că oarecum m-am pierdut pe parcurs. De fapt nu, asta am început să o simt de mai bine de un an, când m-am săturat să fac postări mecanice. Am ajuns din nou la partea ce o urăsc cel mai mult- să acționez mecanic.

Totul a început când am ajuns să am contact cu alți bloggeri. Când mi-am dorit și eu mai mult de la mine ca blogger și când mailul îmi exploda de cereri de colaborare. A fost una din cele mai mari prostii să accept unele din propunerile de la momentul respectiv. Dar nu regret asta.

Am avut parte de colaborări frumoase, însă am fost copleșită la un moment dat, iar asta m-a făcut să mă pierd. Colaboram cu tot felul de ‘branduri’, cărora nu mă sfiesc să dau nume. Ești pregătită? Choies, sheinside, romwe, dresslink și cine mai știe ce alți chinezi. La momentul respectiv, eram încântată că am atât de multe colaborări, că există oameni care cred în mine ca blogger și care vor să le promovez hainele. Am fost selectivă, am învățat că trebuie să fiu mai atentă la ce îmi aleg să promovez prin ținutele mele, însă mailurile nu încetau să vină. Ba chiar mai mult, eram grăbită să fac postările din moment ce ridicam coletul, doar ca să mențin colaborările în continuare. Am fost puternică și am continuat să supraviețuiesc ca orice alt blogger. Greșeala mea a fost că mă raportam la alții asemeni mie și încercam să țin pasul, să nu rămân în urmă.

Acum un an, am ales să pun capăt colaborărilor care mă forțau. Mi-am dat seama că nu există niciun beneficiu pentru mine să adun o groază de haine pe care să le îngrop în dulap. Încă mai am haine ce le-am purtat doar în poze și pe care cu siguranță nu le voi mai purta niciodată. Am renunțat la toți chinezii din lumea asta cu care am colaborat. Am renunțat și la ofertele lor de a recolabora și nu regret asta. Asta pentru că m-au făcut să mă pierd pe parcurs, pentru că mi-au distrus stilul fără să fiu conștientă de asta.

Iar totul a pornit de la mine. Eu am fost cea care a acceptat, iar ei au fost cei care nu s-au oprit niciodată și au vrut mai mult de la mine de fiecare dată. Erau dăți când aveam listă din care să aleg, chiar dacă nu era nimic caracteristic mie și am făcut-o. Ca să supraviețuiesc. Sau cel puțin asta credeam la momentul respectiv, acum cred că a fost o mare prostie.

M-am ‘vindecat’ acum un an când am curățat blogul de hainele lor ieftine. Am încheiat frumos colaborările care au existat și am spus NU pentru totdeauna. Am trecut prin stări depresive chiar, însă totul pentru a deveni mai puternică. Atunci a fost momentul care a început să mă transforme cu adevărat.

Muncesc mai mult ca niciodată pentru o singură postare acum, însă iubesc fiecare detaliu din ea. Îmi cumpăr singură hainele care îmi plac sau le aleg doar cele care le vreau, iar asta mă face cu adevărat să fiu fericită de ceea ce fac. Colaborările de acum, sunt pentru că mă inspiră și mă provoacă să scot ce e mai bun din mine, iar pentru asta merită fiecare efort depus.

Nu regret nimic, ci apreciez fiecare lecție ce viața mi-o oferă.

Se pare că viața e plină de surprize! Frumoase.