

E atât de greu să reușesc să îmi adun cuvintele lunea la fel de greu cum e să mă ridic duminica din pat… Dar, am să îmi trag sufletul și am să îmi aștern gândurile frumos, în ordine.Perioada ce urmează e plină de agitație, dar e o agitație plăcută din toate punctele de vedere. Unul dintre ele se leagă de căutarea vacanței perfecte și încă nu știu unde și încotro o să o luam vara aceasta… Dacă aveți idei și ponturi le aștept în caseta de comentarii mai jos, eu cu iubitul meu suntem deschiși la sugestii, căci căutăm un loc unde ne putem distra cât mai mult posibil, unde este loc de explorat și nebunii de neomis. Vrem ceva și mai nebunesc decât a fost vara trecută, când am fost în Palma de Mallorca și efectiv am explorat întreaga insulă.
Revenind cu picioarele pe pământ, nu știu cum reușești să supraviețuiești pe canicula asta, căci eu duc lupte grele atât cu soarele, cât și cu aerul condiționat. Amețesc stând prea mult cu capul în soare și ajung să am dureri de cap și gât din cauza a prea mult aer condiționat… Așa că încerc să pierd vremea pe cele mai aerisite și umbroase terase ale orașului, asta dacă nu sunt la bazin sau lângă lac, unde nimic nu mă supără. Mi-e tot mai greu să aleg hainele cu care mă îmbrac, iar în ultima vreme ținutele mele sunt toate albe și aerisite. Am renunțat la pantofi în schimbul sandalelor care reușesc să mă salveze în astfel de situații, iar pentru că pentru banchet mi-am achiziționat aceste sandale argintii, în ultima vreme au devenit preferatele mele. Nu mă pot dezlipi de ele, nu că aș vrea, doar se potrivesc perfect în orice ținută. Cât despre accesorii, cred că ți-ai dat seama care este accesoriul meu preferat în ultima vreme, dacă nu am să îți spun eu acum: e vorba de propria mea geantă în colaborare cu Kurtmann.ro, MădălinaMERCA4Kurtmann, care este available spre vânzare aici: http://www.kurtmann.ro/MadalinaMERCA și pe care ți-o poți achiziționa și tu cu un simplu click.
Hair& Make-up: Emilia Claudia
#KurtmannBloggersCollection
See you next time!
Kisses, M


Oana
July 6, 2015Geata ta este my fav din Kurtmann bloggers collection <3 E atat de finuta si versatila. Sper sa mi-o pot achizitiona in curand.
Felicitari pentru proiect si distractie placuta in vacanta! Sunt singura ca orice destinatie ati alege veti face cateva seturi de poze minunate cu care ne veti incanta pe blog. Voi doi faceti o echipa superba!:)
Pupici!
http://oanaeugenia.blogspot.ro
Madalina Merca
July 7, 2015Thank you sooo much! Ma bucur ca iti place si sper sa reusesti sa ti-o achizitionezi curand, iar daca o faci, astept sa vad cum o porti. te pup!! <3
Diana
July 6, 2015superba tinuta, buclele, sandalele!! De unde sunt sandalele? 🌞💛💛
Madalina Merca
July 7, 2015Multumesc mult! Le gasesti pe bershka.com sau direct in magazin 🙂
andra
July 7, 2015În legătură cu vacanta , ați putea merge în insulele capului verde .Este suuperb
Madalina Merca
July 7, 2015Trebuie sa caut 😀 Multumesc!
andra
July 7, 2015Nu ai pentru ce..cu mare placere:)
Any
September 23, 2015De unde ai topul alb? Este superb…tinuta ta e stunning
Madalina Merca
September 23, 2015Buna! Il am de la Bershka din vara 🙂