Philips Steam& Go

by

ciprianfreî-5
ciprianfreî-1

Hi there! 💁🏼

Azi revin cu o surpriză plus o poveste despre cel mai nou gadget din garderoba mea- steamerul de la Philips. Da, face parte din garderobă, deoarece de când a intrat în viața mea, locul lui este exact acolo unde trebuie- pe raftul principal al dulapului.

Înainte să îți dezvălui despre ce surpriză este vorba, vreau să îți povestesc despre cât de happy sunt că una din problemele mele veșnice, adică călcatul hainelor, a devenit o experiență mai puțin urâtă, ba chiar s-a transformat într-un moment surprinzător de plăcut. Nu vreau să mă plâng despre faptul că nu îmi place să calc haine (cred că nu sunt singura în această ipostază, însă este o etapă inevitabilă de care nu o să ne lipsim niciodată), ci vreau să îți spun despre cum am ajuns să fac acest moment mai plăcut.

Recent, acum aproximativ o lună de zile, acest gadget/dispozitiv de la Philips despre care o să îți spun tototot, a ajuns pe mâinile mele. Prietenul meu m-a înnebunit ceva vreme să ne achiziționăm unul, deoarece el mai mult ca mine are muuulte cămăși de călcat și era foarte curios de potențialul acestuia. Plus că nu ai nevoie de masă pentru călcat și spațiu, iar ceea ce e cel mai interesant la el, e că e incredibil de ușor de folosit și perfect pentru călătorii.

Steamerul de la Philips este un aparat de călcat vertical portabil, ideal pentru călătorii, potrivit în special pentru retușuri ale hainelor călcate deja, dar care s-au șifonat puțin între timp și perfect pentru articolele dificile, spre exemplu: o rochie cu aplicații metalice/paiete/strasuri pe care în mod normal nu ai cum să o calci cu un călcător obișnuit. Ți-am spus că este foarte ușor de folosit? Cred că da, dar vreau să îți spun și de ce afirm asta.

Philips Steam& Go e genul de călcător pentru care depui minim de efort să îți calci hainele. Trebuie doar să umpli recipientul său cu apă și să îl bagi în priză. Cât timp îți pregătești haina ce o dorești călcată, de preferabil să o pui pe un umeraș, iar umerașul să îl prinzi pe ușa dulapului ca să ai libertate să manevrezi dispozitivul cât și haina, steamerul se încălzește. Am citit instrucțiunile și am testat acest detaliu- de fapt testez asta aproape în fiecare zi, timpul necesar pentru a se încălzi este sub 1 minut, ca să fiu precisă 45 de secunde. Tot ce trebuie să faci odată ce ai pregătit haina și steamerul s-a încălzit este să calci efectiv pe verticală articolul de care ai nevoie. Apeși butonul și începând de sus în jos, cu mișcări repetitive calci până când obții rezultatul dorit. Merge foarte rapid, trust me. Și este chiar foarte ușor.

De când am steamerul am început să folosesc călcătorul obișnuit tot mai puțin. Chiar dacă e vorba de o cămașă mai sensibilă, am răbdare și insist pe zonele problematice- guler și manșetă, iar în cele din urmă ajung la rezultatul dorit. Am observat că apa din recipient se consumă destul de rapid când vine vorba de a călca efectiv o haină. Un recipient plin mă ține să calc o cămașă de la zero, însă dacă am nevoie doar de retuș, pot să retușez 3-4 cămăși cu apa dintr-un singur recipient. M-am ambiționat să reușesc să calc cu el tot felul de materiale, iar cel mai impresionată sunt de cele ușoare cum e voalul și mătasea care se calcă incredibil de ușor. Este chiar impresionant și cu siguranță nu va lipsi din bagajul meu în călătorii. Sau al prietenului meu, haha.

Iar acum, vreau să îți dezvălui surpriza mea! Împreună cu Philips, ne-am gândit la tine și vrem să te fidelizăm! Vrem să îți oferim un dispozitiv Philips Steam& Go pentru că sigur sigur ai nevoie de unul, în special în vacanță.

Voi organiza un concurs, aici pe blog, iar ca să intri în posesia acestui gadget trebuie să îmi răspunzi la o singură întrebare simplă: ’Care este haina ta dificil de călcat ce nu lipsește din bagajul de vacanță?’

Răspunzi la întrebare printr-un coment la acest articol, alături de numele tău complet și o adresă de email la care poți fi contactată. Dăm startul concursului astăzi, pe 27 iulie, iar ultima zi pentru înscrieri va fi 3 august.

Mult noroc!

collage
ciprianfreî-2
ciprianfreî-4

DO IT WITH PASSION OR NOT AT ALL, love M

UPDATE CÂȘTIGĂTOR CONCURS:

Mulțumesc tuturor fetelor pentru înscrierea în acest concurs, sunteți minunate cu toate, însă steamerul de la Philips ajunge doar la una dintre voi. Am numărat toate comentariile înscrise și am verificat să nu existe un email înscris în concurs de două ori, iar cu ajutorul site-ului random.org, am extras câștigătoarea cu nr. 189, Senta Venel.

Felicitări!

211 Responses
  • Oana Maries
    July 27, 2016

    Salut!
    Nu mi se pare dificil de calcat rochiile de vacanta din bagaj dar e un pic enervant sa o faci ptr ca esti, well, in vacanta 😀

    Pe cand cu steamerul e un fel de joaca, de adulatie e tinutei si o pregatire ptr ziua de vacanta ce urmeaza. O pun pe umeras, neaparat langa geam ca sa vad lumina cum se joaca si face umbre, si incep sa o managi cu aburi ca sa arate perfect ptr poze 😀
    If that’t not fun, I don’t know what is!

  • Raluca Nania
    July 27, 2016

    Hello! O inovatie bine venita mai ales pentru hainele de vacanta ce indiferent cat sunt de calcate, imediat ce le pui in bagaj acestea formeaza cute.
    As testa noul gadget pe o rochie ce este greu de calcat si cu fierul clasic.

    • Onu Mihaela
      August 2, 2016

      Cred ca orice femeie trece printr-un mic chin cand trebuie sa ii calce iubitului camasa de ieșit la restaurant . Cred ca si tie ti s-a întâmplat . Da, asta e . Camasa iubitului mi se pare cel mai dificil de călcat in vacanța .

  • Irina
    July 27, 2016

    Buna! Rochițele din mătase sunt cele mai pretențioase !

  • Truț Daiana
    July 27, 2016

    De fiecare data cand plec intr-o vacanta, iau cu mine multe, multe haine, dar desigur nu lipsește călcătorul care ma ajuta sa le păstrez curate si frumoase! In fiecare dressing exista haine greu de călcat, iar pentru vacanta este nelipsita rochia mea vaporoasa, din mătase, de culoare roz cuarț, care o port seara, la o ieșire alaturi de iubitul meu.

  • Cimpian Madalina
    July 27, 2016

    Cel mai greu de calcat sunt camasile, care se sifoneaza imediat dupa ce au fost calcate 🙁

  • Teodora Iulia
    July 27, 2016

    Oh, am o camasa albastra superba, dintr-un material extrem de pretentios, pe care iau cu mine in bagaj cand plec ca deh, nu se stie cand se iveste ocazia de a iesi seara undeva (da, da, am luat-o cu mine si pe Transfagarasan, nu stiu de ce :)) ), dar se face ca o punga cand o scot din bagaj si de fiecare data trebuie sa ma milogesc prin hotel sa mi-o calce si mie tipele de acolo, ca alta solutie nu am :)) un mic aparat din asta ar fi genial, m-ar scuti de multe drumuri si as castiga si timp
    Manta Teodora
    manta_teodora_iulia@yahoo.com

  • Mădălina Davidoaia
    July 27, 2016

    Cand vine vorba de bagaje pentru vacanța si hainele care trebuie ambalate astfel încât sa nu se sifoneze prea tare, tot timpul pierd lupta cu rochiile mele din materiale din in si bumbac fin, care pur si simplu au nevoie de acest Philips steam&go. Astfel in vacanța nu voi mai evita rochițele si nu imi voi mai face griji in ceea ce privește șifonarea lor.

  • Cocoreanu Cristina
    July 27, 2016

    Cea mai dificila haina la calcat este o rochita de in lunga cu pliuri pe care o ador si o port des in vara asta. email: mona1980ro@gmail.com, Cocoreanu Cristina. Merci 🙂

  • Madalina Merlas
    July 27, 2016

    Buna Madalina 🙂

    Hqina cea mai greu de calcat? am 2 de fapt. 2 rochii rosii. una dintre ele, o rochie lunga, rosie, cu pliuri si spatele gol (nu mi-au placut rochiile lungi sau pliurile, pana la aceasta). de fiecare data imi e frica sa nu stric pliurile.. cealalta, o rochie scurta, tot rosie, cu maneca 3/4, pe care oricum o intorc in timp ce o calc, tot ramane vreo suprafata care ma dezamageste…
    ce iau cu mine mereu in vacanta? sincer, oricat de nebuneste ar suna, un calcator (/fier de calcat). mi se pare ca 95% din hainele mele trebuie calcate deci il car cu mine cam peste tot. si am si o frumusete de vreo 2 kg si ceva… deci, gadgetul philips chiar m-ar incanta 🙂

  • Diana Oltean
    July 27, 2016

    Haina dificila de călcat ce nu lipsește din bagajul de vacanța,este rochia din bumbac brodat,de culoarea piersicii ! Adresa de email : diana_oltean31@yahoo.com
    Oltean Diana

  • Cătuna Sabina
    July 27, 2016

    Cel mai dificil de călcat e o fustă plisată,care după ce o impachetez in bagaj are nevoie de retuş.

  • Alexandra Savu
    July 27, 2016

    Buna,

    Chiar si in vacanta, camasile imi dau mereu batai de cap.

  • Rusu Victoria Cristina
    July 27, 2016

    Haina dificil de calcat ce nu-mi lipseste din vacanta este o rochita alba din in. ☺️

  • Ionela Cîrjă
    July 27, 2016

    Cel mai greu de calcat cand merg intr-o calatorie sunt camașile.Imi fac planuri in minte cu privire la cum o sa mi stea cu camasa la care m-am gandit iar toate gandurile si ideile mele sunt spulberate prin simplul fapt ca acea camasa are niste cute dezastroase.Bineinteles ca renunt la idee si apelez iar la un tricou sau ceva maieu subtire care arata cel putin acceptabil.😂

  • Evelin Prompicai
    July 27, 2016

    Din bagajul de vacanța, mai ales acum vara, nu trebuie sa lipsească niciodată rochiile lungi si vaporoase, însă acestea daca sunt din materiale ușor sifonabile, este un chin sa stai sa le calci cu ajutorul clasicului fier de călcat. Sper ca acest gadget sa-mi ușureze viața si sa imi înfrumusețeze vacantele! Kisses 💋

  • Antal Anita
    July 27, 2016

    Camasa mea albaaa 😍

  • Denisa Moldovan
    July 27, 2016

    Rochiile de voal sunt perfecte pentru orice vacanta dar tot timpul se sifoneaza in bagaj.

  • Andreea
    July 27, 2016

    Una dintre piesele vestimentare nelipsite in vacanta , si nu numai, este o rochita din matase, vaporoasa si foarte comfortabila. Singura problema este ca se sifoneaza foarte usor, are multe pense, si calcatul ei devine din ce in ce mai problematic (sa nu adaug si faptul ca , fiind un material mai pretentios, imi este mereu teama sa nu gresesc temperatura si sa provoc o inevitabila ardere a ei). As fii foarte bucuroasa sa stiu ca pot purta rochia mea favorita, ori de cate ori doresc, fara sa trec prin chinurile calcatului clasic. O zi superba sa ai!

  • Ban Andrea-Szidonia
    July 27, 2016

    Bună Mădălina. Recent m-am intors din luna de miere si sincer mi-ar fi ușurat mult munca acest steamer. Am dus cu mine fierul de călcat, însă fara masa de călcat a fost o adevărată încercare.
    Nouă ne place să călătorim, așadar dacă am primi acest steamer, călătoriile ar deveni o și mai mare bucurie.
    De ce? Deoarece imi place mult sa port rochii in vacanță, iar pentru ca rochia să fie frumoasă, trebuie sa fie bine călcată.
    Steamerul de la Philips m-ar ajuta sa ma simt mai frumoasă!

  • Silvia Batraneanu
    July 27, 2016

    In vacanta mereu am niste pantaloni frumosi si usori care se sifoneaza.

    Silvia Oana Batraneanu
    b.oanasilvia@gmail.com

  • Roxana Elena
    July 27, 2016

    Camasile, clar! Da, ador sa port orice fel de camasi vara si e imposibil sa nu iau cel putin una cu mine oriunde calatoresc. Asadar aparatul imi va usura f mult munca 🙂

  • Panaitescu Laetitia
    July 27, 2016

    O rochie neagra, lunga, subtire, de vara, care dupa un drum in bagaj trebuie neaparat calcata. Fiind materialul subtire mi-e teama de multe ori sa pun aparatul de calcat pe ea, avand de fiecare data impresia ca voi ramane cu o gaura neagra in ea sau … cu pete. Pentru ca este lunga, atunci cand ii schimb pozitia reusesc tot timpul sa-i fac cute, fapt pentru care, desi imi place rochia, la sfarsitul operatiunii de calcare toleranta la frustrare atinge nivelul minim :))

  • Enescu Diana
    July 27, 2016

    Rochita 🙂

  • Gheorghe Cristiana
    July 27, 2016

    Camasile mereu imi dau batai de cap in orice vacanta.Sunt o mare fana a camasilor si sunt nelipsite din bagajul meu oriunde as merge,dar oricat as incerca sa am grija,se sifoneaza.Steam&Go suna tare bine si mi-ar deveni prieten foarte repede😊

    Gheorghe_cristiana@yahoo.com

  • Avram Adina
    July 27, 2016

    Nelipsita din bagajul de vacanta e rochita de matase. Imposibil de calcat cu fierul, datorita penselor si volanaselor care dureaza o vesnicie pana cand sunt intinse. Steamerul ar deveni astfel un must, care m-ar scapa totodata si de oroarea de a calca haine.😊
    E-mail: adanielaadina@yahoo.ro

  • Purcel Ioana Ramona
    July 27, 2016

    Cea mai dificila haina de calcat pentru mine e camasa sotului ,care trebuie calcata in fiecare zi , bluzitele mele din voal ,mai ales vara cand sunt cel mai practice si camasutele fiului meu pe care le calc foarte greu deoarece sunt micute.
    Purcel Ioana Ramona

  • Lukacs Izabella
    July 27, 2016

    Salut Madalina!

    Din garderoba mea de vara nu lipseste niciodata camasa mea preferata! Asta o am alaturi de mine in vacante, si stii si tu ca oricat de atent si frumos l-ai impacheta printre bagaje, eventual tot sifonat va fi. De asta ii felicit pe cei de la Philips ca au inventat jucaria minune, ideala pentru vacante, este mic si incapatoare si foarte usor de folosit!

    Sa ai o zi frumoasa! 🙂

  • Roxana
    July 27, 2016

    Salut! Am cateva rochite care chiar daca le’am calcat mai au nevoie de retus dupa ce le scot din bagaj si in vacanta nu prea imi place sa calc dar nu am de ales asa ca acest dispozitiv Philips Steam & Go mi-ar face vacantele mult mai frumoase.

  • Malina Radu
    July 27, 2016

    Buna, Madalina! In bagajul meu de vacanta am intotdeauna un kimono cu franjuri care imi da de fiecare data batai de cap la calcat.

  • Laura
    July 27, 2016

    Buna!😁
    Pe lângă bluzitele de mătase incredibil de pretențioase si delicate la calcat, cel mai dificil lucru mi se pare să îndrept cutele de pe pantalonii mei piele după ce au stat împachetați în bagaj. Cu siguranță Philips Steam& Go ar face o treabă minunată.

  • Popescu Ligia
    July 27, 2016

    Am o rochita de la bunica mea, de cand era de varsta adolescentei. Imi place foarte mult si e perfecta pt vara, usoara si comfortabila.Singura problema e ca se ca se calca fff greu, fiind din matase..calc un colt, iar cand ajung la alt colt, celalalt e deja sifonat. Nu am gasit pana acum nici o solutie si nici nu am vazut vreodata cum arata perfect calcata😂 Mi-ar fi de mare folos steamerul de la Philips pentru rochita mea, dar si pentru alte haine. Cred ca m-ar scoate din multe incurcaturi! 😅

  • Zoița Anca-Gabriela
    July 27, 2016

    Hei, hei! Camasile, cu siguranta. Cred ca sunt nelipsite din bagajul fiecareia, perfecte pentru o seara in oras sau o plimbare pe malul marii. In bagaj, cel mai mult loc il ocupa fierul de calcat. Cu Steam&Go totul ar fi o joaca, mai mult o placere si cu siguranta am scuti timp pretios. E-mail: zoita_anca96@yahoo.com
    Btw: You inspire me😊

  • Magdas Rafaela
    July 27, 2016

    Cel mai dificil mi se pare sa calci cămăsutele si rochițele. De cele mai multe ori le calc inainte de a pleca, le împachetez frumos in bagaj, iar cand ajung la hotel sunt șifonate😔. Cred ca majoritatea ne confruntam cu aceasta problema. De multe ori puneam rochia pe un umeraș in baie si porneam dusul pt a se face abur, citisem pe internet despre aceasta metoda, însă rezultatele nu sunt wow. Imi doresc acest Gadget pentru ca rochițele mele de vara sa arate fabulos la petrecerile pe malul marii.

  • Herman Antonia
    July 27, 2016

    Haina mea dificila de calcat este ceva maieu galben din material elastic
    antonia_herman@yahoo.com
    merci !

  • Constantin Ioana
    July 27, 2016

    Buna !! Cu siguranța cămășile sunt cel mai greu de calcat pentru mine.

  • Patulea Mihaela
    July 27, 2016

    In sezonul estival, nu-mi lipseste niciodata din bagaj rochita din matase. Pe cat de mult o ador, pe atat de multa bataie de cap imi da, in ceea ce priveste sifonatul. In vacantele petrecute in tara, unde calatoresc cu masina, de regula imi iau rochitele pe umeras, si pot spune ca am scapat de problema aceasta. Insa, atunci cand sunt nevoita sa iau avionul, evident ca delicatele rochite au de suferit in bagaj. De aceea, mi-ar fi de mare ajutor acest steamer, pe care as putea sa il iau cu mine peste tot, si astfel as scapa se grija calcatului hainelor.

  • Ioana Maria Rus
    July 27, 2016

    Camasa alba, simpla, dar care musai sa fie calcata pentru a avea o tinuta impecabila, chiar daca sunt in vacanta 😀

  • Diana Mateescu
    July 27, 2016

    Rochitele din voal si din in!nu ai cum sa ajungi cu ele la destinatie in aceeasi stare in care ai plecat…din pacate:( i really need this device in my life 🙂
    Diana Mateescu
    dianamateescu27@yahoo.com

  • Cristina Dumitrache
    July 27, 2016

    Heei!😍
    Clar, fără sa mai stau pe gânduri rochiile îmi sunt cel mai dificil de călcat atunci când sunt în vacanță!
    Dumitrache Elena-Cristina
    dumitrachecristina26@yahoo.com

  • Munteanu Mădălina Georgiana
    July 27, 2016

    Rochița mea lunga tip camasa nu lipsește din bagajul de vacanța si e cam dificila de călcat 🙂 . Munteanu Mădălina Georgiana , madu_ubyta_91@yahoo.con

  • Dinu Florina Madalina
    July 27, 2016

    Am o rochie din matase foarte pretentioasa. Imi este foarte drag de ea dar cand ma gandesc ce greu de calcat este, parca imi vine sa nu o mai port. :))

  • Madalina Dunăraş
    July 27, 2016

    Cămășile sunt cele care nu îmi lipsesc niciodată din bagajul de vacanță, dar și cele care îmi dau cele mai mari bătăi de cap.

  • Diana Petria
    July 27, 2016

    cu siguranță, cămășile sunt cele mai buclucașe 🙂

  • Balint Kata
    July 27, 2016

    Topul meu alb din voal <3
    kata.balint@yahoo.com

  • Dimitriu Ioana
    July 27, 2016

    Hey!Cand merg in vacanta mi se pare suuuper greu si annoying sa calci acele “camasute” din material super subtire,care se sifoneaza repede,eventual se rup daca insisti cu calcatul(am patit asta cu o camasa de a mamei,nici acum nu stie ce s-a intamplat cu ea :)) )si este pacat pentru ca sunt un MUST in serile racoroase,pe plaja:D

  • Catalina Tomniuc
    July 27, 2016

    Majoritatea hainelor din bagajul de vacanta trebuiesc călcate când vrem sa le îmbrăcam, unele se și sifoneaza mai mult, altele mai puțin, cam toate au urme de dungi de la împachetat. Cele care necesita atenție mai multa, care sunt mai dificil de calcat sunt după părerea mea rochițele vaporoase din mătase sau bluzițele din același material.
    Catalina Tomniuc
    ivascu_maria_catalina@yahoo.com

  • Badea Nicoleta Alexandra
    July 27, 2016

    Buna!
    Rochita mea preferata este piesa pe care o iau mereu cu mine, insa este dificil de calcat!
    Acest aparat mi-ar fi de mare ajutor!
    Nume: Badea Nicoleta Alexandra
    E-mail: nicoleta_alexandra1993@yahoo.com

  • Breban Antonia
    July 27, 2016

    Mereu cand plec in vacante, hainele mele ajung sa fie un dezastru. Nu stiu cum reusesc mereu, dar mereu, sa le aranajez asa de bine incat sa nu mai fie purtabile. Cel mai tare ma enerveaza camasile care, nicicum nu le pot salva cu placa de intins parul (da,le ,,calc,, cu placa cand merg in vacante 🙄)

  • Andrada
    July 27, 2016

    Heihei! Din punctul meu de vedere cele mai dificile materiale ce necesită călcare sunt tafta,satinul(de mătase) și tercotul. De multe ori aleg să nu port unele articole vestimentare din cauza dificultăților ce le întâmpin când încep să le calc(pierd timp și n-am răbdare:)) ) sounds great that little and sophisticated machine!:D
    andrada_r12@yahoo.com

  • Adriana Farkas
    July 27, 2016

    Am probleme la rochițele de vara. Am doua care sunt dinte-un material mai dificil de călcat, dar cu steamerul cred ca face viața mai ușoară plus ca nu ai nevoie de o masa de călcat.
    Numele meu este Adriana Farkas
    adrianafarkas@outlook.com

  • Loredana tabacu
    July 27, 2016

    Cred ca rochitele cu volane imi d au dureri de cap ,pe ele l as incerca

  • Stoica Adela Emilia
    July 27, 2016

    Cel mai dificil de calcat sunt rochiile de in si bumbac care nu imi lipsesc din bagajul de vacanta.

  • Maria
    July 27, 2016

    camasile din matase naturala, desi le ador, imi par enervante, foarte greu le calc, device-ul asta chiar ar fi util oricarei persoane. Alexandra Hutupasu – alecs_andra_h@yahoo.com

  • Ionescu Roberta
    July 27, 2016

    Clar cămășuțele de vară și rochițele din materiale vaporoase
    Roberta.gagz@yahoo.com

  • Pusok Dora
    July 27, 2016

    Am o fusta albastra pana la genunchi cu pliuri care se calca foarte greu, si imi ia foarte mult timp pana il calc, si mi-as dori un calcator de genu. Mail: krissy.dory@yahoo.com …pupici💋

  • Cîrlea Alexandra
    July 27, 2016

    Urasc sa calc!!! Toate hainele sunt dificil de calcat pentru mine. Incerc sa imi aleg haine care nu se sifoneaza atat de tare dar bineinteles ca nu imi iese. Detest sa calc camasile, mi se pare ca sunt extraordinar de greu de calcat. Daca as intra in posesia acestei minunatii cred ca mi-as calca , cu foarte mare drag rochitele si bluzitele din voal, matase si toate materialele vaporoase.
    Mailul meu: ppainter8@gmail.com

  • Andrea Chitic
    July 27, 2016

    Cele mai “rele” sunt hainele din in si voal, dar si camasile sotului sunt “criminale”.
    Chitic Andrea Nicoleta
    andryro@yahoo.com

  • Enea Amalia
    July 27, 2016

    Buna 🙂 Am o pereche de pantaloni de tercot care ma scot mereu din impas. Desi se potrivesc foarte bine la multe imi ia ceva cand ii calc pentru ca imi place sa fie perfecti.
    bestowerofsmiles@yahoo.com

  • Iulia
    July 27, 2016

    Ce poate fi mai tragic decat sa ajungi la destinatie in vacanta, sa vrei sa porti rochia pe care cu doua luni inainte ti-ai cumparat-o special pentru aceasta ocazie si sa constati ca desi ai pus-o impecabila in valiza, in acel moment arata de parca ai fi tinut-o mototolita vreo 2 luni? Cred ca fiecare din noi, fetele, cunoaste sentimentul din acel moment, dar si faptul ca rochitele de vara, vaporoase, de cele mai multe ori din matase, sunt cel mai greu de calcat. Acesta e unul din motivele pentru care acest aparat reprezinta o adevarata minune pentru noi, atat acasa cat si in deplasare

  • Lily Rusu
    July 27, 2016

    Mereu in bagaj se sifoneaza hainele, si daca le.ai calcat inainte sa le pui. De obicei renunt si le port asa, pe principiu ca oricum nu ma cunoaste nimeni pe aici 😀 Am o camasuta alba cu danteluta in partea de sus si umerii goi, care e preferata mea si care e in acelasi timp si singura pe care nu o mai port dupa ce se sifoneaza pt ca chiar nu arata ok deloc :)) Steam&Go mi se pare life saving in asa situatii… Many thankies for the opportunity ^^

    lilly.rusu@yahoo.com

  • pavel camelia
    July 27, 2016

    Camasile mereu imi dau batai de cap.

  • Adria
    July 28, 2016

    Ador cămăşile, şi in special cele albe. Vara prefer să port o cămaşă vaporoasă cu mânecă lungă pentru că în acest fel evit riscul de a mă arde când sunt nevoită să ies în timpul zilei când e cea mai mare căldură şi acel soare arzător, insuportabil. Cred că toate ştim cât de greu e să calci o asemenea cămaşă albă dint-un material pretenţios. Eu una pierd destul de mult timp cu călcatul lor, mai ales daca optez zlinic pentru o asemenea cămaşă. Şi pentru că le ador, cu siguranţă cămăşile vor face parte din bagajul meu de vacanţă.

  • Abrudan Patricia
    July 28, 2016

    Bună:)
    Haina mea, care pot spune ca e destul de dificil de călcat și care e mereu prezenta in bagajul meu de vacanta este o cămașă alba 🙂
    Chiar as fi foarte incantata dacă as câștiga acest gadget și as ști ca nu voi mai avea probleme cu călcatul hainelor în vacante :*

  • Romonti Carmina
    July 28, 2016

    Haina care e dificil de calcat este o camasa din matase pe care sunt o multime de perle cusute.

  • Dinica Gabi-Andreea
    July 28, 2016

    Camasa alba din bumbac.

  • maria ene
    July 28, 2016

    Buna! Rochitele din in si voal imi dau mereu batai de cap.
    fb Maria Ene
    maria_ene_1964@yahoo.com

  • Ioana
    July 28, 2016

    Well, depinde foarte mult de vacanța în care merg. In acest sezon, sunt “îndrăgostită” de o cămaşă in stilul boyfriend care..poate fi utilizata in atat de multe combinații, insa…uneori pierd lupta cu călcatul. Philips Steam&Go cred ca ar face minuni! 😁

  • Oana Blaga
    July 28, 2016

    Oooof, rochitele de plaja si cele de iesit seara la un restaurant, imi dau mereu batai de cap in vacante .. Te pup! 🙂

  • ARDELEAN DANIELA
    July 28, 2016

    SALUT! Am o rochita din material foarte peretntios lus camasile de vara ,deci steam and go te rog salveaza ma

  • Boca Ana Maria
    July 28, 2016

    Pentru mine majoritatea hainelor sunt dificil de călcat deoarece cele mai multe dintre ele sunt cămăși si pantaloni din materiale greu de călcat atat ale mele precum si cele ale prietenului meu.Acest aparat ar fi perfect si de mare ajutor pentru mine!

  • Pacuraru Maria-Antoneta
    July 28, 2016

    Salut !! Mi-aș dori foarte mult acest nou gadget!! Nu prea port rochii dar în schimb sunt înnebunită după cămășile colorate sau albe .. mai ales că …în septembrie începe școala și acest aparat mi-ar fi foarte
    folositor!!

  • Cristina
    July 28, 2016

    Hainele subtiri.
    Cristina Iorgulescu
    ikryss88@gmail.com

  • Alexandra Hurducas
    July 28, 2016

    Clasica, dar versatila și de efect cămașă albă.

    Alexandra-Mihaela Hurducaș
    alexandrahurducas@gmail.com

  • Techeres Cristiana
    July 28, 2016

    Oriunde merg vara în vacanță, la mare sau un city break, iau cu mine cămașa de mătase verde cu trandafiri de la Massimo Dutti. Deși trebuie să o pun cu grijă în bagaj și să am grijă de ea și cand o port să nu pățească ceva (să o pătez, să mă agăț sau mai știu eu ce) tot timpul o vreau, și dacă nu o port tot o iau cu mine. We all have one or two all time favorite item.
    Techeres Cristiana
    techerescristiana@gmail.com

  • Suta Lavinia
    July 28, 2016

    O rochiță cu multe volănașe și pliuri: e foarte complicat sa o calc, dar îmi place asa de mult, încât nu lipsește din bagajul meu de vacanta.
    Suta Lavinia
    lavy2oo8[at]yahoo[dot]com

  • Floretina
    July 28, 2016

    Super blogul,abia te-am descoperit🙈 În legatura cu concursul, camasa iubitului pe care o port eu la plaja sau la o plimbare imi dã cele mai mari batai de cap 😂👔 .
    E-mail :Tina.cireasa@gmail.com

  • Denisa Ivascu
    July 28, 2016

    Cel mai dificil de călcat obiect vestimentar pe care îl am este o ie. Este greu de călcat și necesită multă atenție.
    Email: make_me_smile82@yahoo.com

  • Olaru Andra
    July 29, 2016

    Cămășile albe, se calcă foarte greu și se șifonează super rapid. Te pup:* (Olaru Andra, e-mail: andra_133@yahoo.com)

  • ghizdavu iuliana
    July 30, 2016

    cel mai dificil de calcat este o ie pe care o iau mereu in vacanta ,e-mail;giulianasimona@yahoo.com

  • Andreea Cretu
    July 30, 2016

    Nu imi place deloc sa calc in vacanta, dar ce sa ii faci..fashion ul o cere. Cel.mai greu mi a fost acum in vacanta sa iau fierul dupa mine, a ocupat mult loc in bagaj. Nu e practic deloc. Drept sa iti spun am avut emotii cu calcatul unor pantaloni albi – se sifoneaza f usor, si a 2 rochite. Offf…ce am mai calcat la ele. M as bucura enormsa fiu eu the lucky winner. Concediul ar fi mult mai placut…
    Andreea Cretu

  • Daniela Inteleptu
    July 30, 2016

    Hello! Ce nu-mi lipseste din bagajul de vacanta este o rochita vaporoasa( valoare sentimentala-a fost cumparata special pt luna de miere) care de cele mai multe ori ajunge sa fie purtata sifonata.

  • Serban Elena
    July 30, 2016

    Pantalonii din in sant cei care nu numai ca se calca cu dificultate,dar odata asezati in bagaj prin cute si nu mai arata impecabil

  • Anca Marcu
    July 31, 2016

    Vara nu imi lipseste din bagaj ia mea traditionala cu motive rosii! Materialul in sine nu este greu de calcat, dar fiind subtire o calc pe o parte si face cute pe cealalta, iar eu imi pierd rabdarea! Camasile sunt o alta provocare pentru mine in materie de calcat, mai ales in zona manecilor…
    Mi-ar face mare placere sa testez acest steamer!
    Email: anca_0805@yahoo.com

  • Pongor Clara-Ana
    August 1, 2016

    Buna,
    De fiecare data cand plec in vacanta nu imi lipsesc rochiile si de fiecare data am o mare bataie de cap cu ele la capitolul sifonare :).

  • Maria Plesa
    August 1, 2016

    Cele mai dificile haine de calcat sunt camasile. Pot spune ca sunt o impatimita a camasilor, insa calcatul lor imi dau mereu de furca.
    Nume complet: Maria Plesa
    Email: rosew19@yahoo.com

  • Marin Theodora
    August 1, 2016

    Fusta pantalon in cute care ma insoteste in vacanta,rochita alba din in cu broderie,cateva tricouri care au aplicate margele si paiete sant principalele articole vestimentare care-mi dau batai de cap in privinta calcatului si a modului cum arata dupa ce le impachetez

  • Ivan alexandra
    August 1, 2016

    Cel mai greu de păstrat intacte pentru a fi purtate sunt rochiile, nu ca fustele se afla mai prejos. Si chiar ar fi perfect un astfel de aparat mai ales ca urmează sa plec in vacanța. PS: ai fost super faina la Timisoara <3 Te pup :*

  • Lidia Ivasca
    August 1, 2016

    Din bagajul de vacanta nu lipeste niciodata rochita, fie ca e din matase sau din bumbac, o rochie trebuie sa arate mereu ca la carte, deci nicidecum nu ai cum sa iesi cu ea sifonata, astfel ca steamer-ul de la Philips e numai bun de luat in vacante pentru astfel de urgente.

  • Daria S
    August 1, 2016

    Camasa din in,ia,unele rochite…

  • Denisa Bejan
    August 1, 2016

    Buna! Cea mai dificila hăinuța de calcat pe care mi-o iau cu mine in vacanțe, este o rochie roșie din bumbac.

  • Diana Draghi
    August 1, 2016

    Cel mai greu de călcat sunt cămășuţele! Deși urăsc că trebuie să le pun în bagaj, tot le pun. Am încercat recent sa le pun pe umeraș și întru săculeț pentru haine. Dar tot se șifonează… 🙁

  • Chitu Dorina
    August 1, 2016

    bunaa…mi ar fi de un real ajutor sa am un asemenea dispozitiv in viata de zi cu zi, nu numai in vacante…bineinteles ca rochiile sunt cel mai greu de calcat, apoi fustele…le calci pe o parte si le sifonezi pe cealalta… Doamne ajuta!

  • Alina
    August 2, 2016

    Cel mai dificil de călcat e o cămașă si o fusta plisată care imi da bătăi de cap.Acest dispozitiv Philips Steam&Go ar fi salvarea mea mai ales in vacante. alina_vlad17@yahoo.com

  • Onu Mihaela
    August 2, 2016

    Cred ca orice femeie trece printr-un mic chin cand trebuie sa ii calce iubitului camasa de ieșit la restaurant . Cred ca si tie ti s-a întâmplat . Da, asta e . Camasa iubitului mi se pare cea mai dificil de călcat in vacanța .

    • Onu Mihaela
      August 2, 2016

      trece printr-un mic chin cand trebuie sa ii calce iubitului camasa de ieșit la restaurant . Cred ca si tie ti s-a întâmplat . Da, asta e . Camasa iubitului mi se pare cel mai dificil de călcat in vacanța .

  • Onu Mihaela
    August 2, 2016

    Cred ca orice femeie trece printr-un mic chin cand trebuie sa ii calce iubitului camasa de ieșit la restaurant . Cred ca si tie ti s-a întâmplat . Da, asta e . Camasa iubitului mi se pare cel mai dificil de călcat in vacanța .

  • Cristina Radu
    August 2, 2016

    Cu siguranta haina cea mai dificila de calcat care nu lipseste din bagajul de vacanta este o pereche de pantaloni vaporosi in care simti ca plutesti si cel mai important,oricat de cald ar fi,iti ofera o senzatie de racoare!
    cristina_r1632@yahoo.com
    Cristina Radu

  • Alina
    August 2, 2016

    Fusta cu pliuri care e incredibil de greu de calcat 🙂

  • varodi andreea
    August 2, 2016

    Buna! A sosit si sezonul in care e obligatoriu sa mergem in vacante. Este normal ca dorim sa purtam outfit-uri cat mai dragute, insa acest lucru este greu de realizat daca hainele pe care le purtam sunt sifonate. Pentru mine cam toate hainele din bagajul de vacanta sunt greu de calcat, deoarece este foarte greu sa duc dupa mine un fier de calcat obisnuit. Pentru ca hainele sa arate cat mai frumos, consider ca Philips Steam&Go este solutia perfecta, fiind um ajutor de nadejde! ☺

  • irina
    August 2, 2016

    Cu siguranta , camasile sunt cel mai greu de calcat ( mai ales cele ale logodnicului meu :d ) . 🙂

  • Gradinaru Bianca
    August 2, 2016

    In orice vacanta as merge vara asta iau cu mine o rochita vaporoasa care trebuie sa arate fresh:)

  • Gidiuta Georgiana
    August 2, 2016

    Haina mea dificil de calcat este o salopeta din matase 🙂 Pe orice parte as intoarce-o, pe cealalta mereu se sifoneaza si imi da batai de cap. Philips Steam Go mi-ar fi de mare folos, mai ales ca nu deterioreaza hainele (cum o face fierul de calcat clasic) .

  • Mihaela A
    August 2, 2016

    Mi se pare mie sau parca orice este greu de calcat cu un fier de calcat clasic? Mai ales in vacanta cand vrei sa te relaxezi. Poate cu un steamer ar fi mai usor 🙂

  • Buzas Ildiko
    August 2, 2016

    Hello.
    Din bagajul meu nu lipsesc niciodată cămășile, și cred ca ele sunt cel mai greu de călcat. Nici nu le-ai luat pe tine și deja s-au șifonat.

  • Laura G
    August 2, 2016

    Wooow! O veste tare buna pentru rochitele mele de matase de vara:)

  • Boga Petruta
    August 2, 2016

    Salut 🙂
    Cel mai dificil mi se pare de călcat cămașă viitorului soț 🙂 anul acesta, la finalul verii voi fi mireasa iar cămașa iubitului meu mi se pare dificil de călcat si cred ca acest Gadget ne-ar ajuta sa arătam impecabil pe tot parcursul evenimentului 😉

  • Lukacs Cerasela
    August 2, 2016

    Cămășile mele preferate de vara trebuie mereu mereu calcate oricum le-aș împaturi 🙁 mi-ar fi de mare folos Philips steam & go 💙 kisses dear 😚

  • Amalia o.
    August 2, 2016

    Pentru mine calcatul este una dintre cele mai neplacute activitati… cand plec cu masina, desi nu imi place, imi pun frumusel si fierul de calcat in bagaj, ca doar trebuie sa aratam prezentabil si ingrijit in orice situatie. Dar , cel mai greu este cu rochia alba dintr-un fel de in… mereu in face probleme si pe cat de mult o iubesc pe atat de tare ma gandesc de doua ori inainte sa o pun in bagaj. Norocul meu ca uneori mai am ajutoare la calcat… 🙂

  • Maria Andreea Iancu
    August 2, 2016

    Buna!
    Vacanta pentru mine inseamna cat mai multe culori deschise si materiale care sa permita pielii o buna respiratie. Din cauza asta optez pentru bumbac la greu dar si un soi de bumbac numit seeesucker, in si matase. Dintre toate, bineinteles ca matasea va rezulta a fi cea mai pretentioasa la ingrijire pentru ca isi poate schimba culoarea ca efect a caldurii ridicate dar si a transpiratiei asa incat este necesara o atentie si rabdare mai mare decat in cazul altor materiale.

  • Andreea Pațac
    August 2, 2016

    Rochitele si bluzitele sunt cele care dau batai de cap. Un astfel de aparat ar fi extrem de util 🙂

  • Malina Ginju
    August 2, 2016

    Clar cel mai greu imi calc rochia din matase cu volanase , o fac frumoasa in fata iar in spate se sifoneaza am incercat o multine de trucuri insa imi ia mult timp sa o pun la punct si cum sunt mereu pe fuga mai ies cu cate un volan putin mai in aer 😂 este foarte frumoasa si comfortabila dar in vacanta clar nu imi permit sa o iau pentru ca vine la pachet cu fierul, fiind imposibil sa ies cu ea necalcata, asa ca renunt la aceasta idee. Pe langa aceasta rochita nastrusnica mai am o camasuta dintr-un material vaporos care imediat ce o iau pe mine se boteste groaznic de parca nici ca a fost calcata asa ca ma folosesc de alte idei de a o indrepta direct pe mine.

  • Harhata Teodora
    August 2, 2016

    Cu siguranta atunci cand plecam in vacanta noi femeile avem grija sa nu ne lipseasca nimic. Eu, desi urasc sa port haine necalcate..in vacanta se intampla ca rochia mea preferata sa se boteasca. Urasc lucrul acesta si imi este foarte greu sa port dupa mine fierul de calcat obisnuit.

  • Budriga Claudia Raluca
    August 2, 2016

    Indeed the shirt!

  • Flavia Daniela Olarescu
    August 2, 2016

    Rochițele mele din mătase sunt cele mai pretențioase 🙁

  • Mang Maria Roxana
    August 2, 2016

    Buna! Cea mai dificila haina de calcat este rochia din matase! 🙂

  • Andreea Trifulescu
    August 2, 2016

    Pe langa rochitele minunate pe care le calc cu mare atentie in vacanta pentru a ma bucura de plimbarile de seara si distractie,nu imi lipseste IA din bagaj. Delicata,frumoasa, romaneasca,usor de purtat si impresionat,dar dificil de calcat deoarece necesita atentie sporita atat la material,cat si la aplicatiile de pe ea. Stiu ca efortul de a calca minunanta ie este mare,dar placerea de a o purta este si mai mare, iar Philips Steam Go va deveni cel mai bun prieten de pus in bagajul de vacanta,langa draga ie.
    Andreea Trifulescu
    andreea_trifulescu@yahoo.com

  • Alexa sandra maria vanessa
    August 2, 2016

    Niciodata nu-mi lipsesc camasile din bagaj,si uraaasc sa le calc!

  • Pop Raluca Alexandra
    August 2, 2016

    Cel mai complicat de calcat sunt pantalonii mei din stofa fuchsia ( care se calca la dunga btw) si pantalonii din voal 😀

  • Lazea Lorena
    August 2, 2016

    O piesa necesara in bagajul meu de vacanta este rochia mea vaporoasă de vară albastră,dar care are se şifonează foarte usor.Cu noul Philips Steam & Go ar fi mult mai usor de călcat rochiile in vacanță.

  • Csengi Vary
    August 2, 2016

    Buna 🙂

    Pentru mine haina dificil de calcat este o rochita alba asimetrica cu margele, insa o ador si nu se poate lipsi din bagajul de vacanta.
    Csengi Vary

    mail: csengishopaholic@gmail.com

  • Maria Tolea
    August 2, 2016

    Dupa mine, toate hainele sunt dificile de calcat in vacanta(ha, ha), insa cele mai grele de calcat mi se par camasile. Atata bataie de cap sa iti iasa bine si pe cand le calci pe o parte, se sifoneaza pe cealalta. Of, of

  • Palangean Bianca
    August 2, 2016

    Cel mai dificil din toata garderoba mea, de calcat este fustita mea din bumbac..si de care nu ma lipsesc in vacante. Mi-am petrecut jumatati de ore incercand sa o calc dar mereu am obtinut rezultatul unui material abia atins de fier. Mi-ar placea sa pot incerca noul Philips Stream Go, l-as pune cu siguranta la incercare cu fustita mea din bumbac.

  • Antonela Bernat
    August 2, 2016

    Bună! De obicei încerc să nu-mi iau în vacanță haine care se șifonează repede dar cele preferate, bineînțeles sunt dificil de călcat, printre care și o cămașă albă, de in. Sincer, Philips Steam&Go mi-ar fi de foarte mare ajutor.
    Nume: Bernat Antonela
    E-mail: anto.felicia@yahoo.com

  • Cojocaru Andreea
    August 2, 2016

    Hey! Se pare ca Philips a lansat un super gadget care e destinat sa ne facă vacantele mai frumoase (si de ce nu chiar si diminețile, înainte de birou cand avem de călcat haine office).
    Piesa vestimentara care nu imi lipsește niciodată din bagaj, dar care de fiecare data imi da bătăi de cap serioase este rochia midi de seara, din matase, perfecta pentru o cina la un restaurant select. Oricât de bine încerc sa imi împachetez rochițele pentru bagajul de vacanța, de fiecare data trebuie sa cer un fier de călcat de la hotel.
    Philips se pare că s-a gândit sa ne scape de grija călcatului in vacante! Good job!

  • Dragusanu Alexandra
    August 2, 2016

    Cu siguranta camasile! Ador sa port camasi din orice material, insa se sifoneaza foarte repede,indiferent de cum le-ai aseza in bagaj. Acest dispozitiv mi-ar fi foarte de folos si m-ar ajuta sa arat impecabil oriunde.
    Dragusanu Alexandra
    adadragusanu@yahoo.com

  • Badiu Marina
    August 2, 2016

    Hello!
    Cel mai dificil de calcat mi se par camasiile (care nu pot lipsi nici macar din garderoba din vacanta)… E enervant sa le calci acasa si sa ajungi cu ele direct sifonate… 🙁

  • Leyla
    August 2, 2016

    In mod cert rochiile de matase! Desi le iubesc they are a pain to iron

    Leyla Asan
    Sleepinginthepast@yahoo.com

  • Simoiu Ioana
    August 3, 2016

    Clar din bagajul de vacanță nu poate lipsii rochia de seara. Din orice material şi de orice culoare ar fi, se şifoneaza rapid o dată ce a fost împăturită, chiar dacă te-ai chinuit să fie bine călcată.

  • Silvia Fortu
    August 3, 2016

    Un astfel de aparat de calcat mi se pare cel mai bun lucru ever! Mereu am incercat sa imi pun in bagaj haine care nu se sifoneaza tocmai pentru a evita problema hainelor necalcate si imposibilitatea de a le face sa arate ok.
    In vacanta cel mai greu imi vine sa imo calc rochia alba din bumbac cu volanase care indiferent de modul in care este impachetata se sifoneaaza si desigur nelipsitii pantaloni la dunga tot din bumbac care pentru mine intr-o vacanta sunt de nelipsit! Un astfel de aparat mi-ar salva orice vacanta si desigur mi-ar usura munca si acasa!

    Silvia Fortu
    E-mail: silviaafortu@gmail.com

  • Madalina Teodora Filip
    August 3, 2016

    Hey! 😊 Pentru mine, cele mai dificile de călcat sunt bluzele din voal si cele din mătase care nu lipsesc niciodată din bagajul meu de vacanță.
    filip.madalina11@gmail.com

  • Vlase Mihaela
    August 3, 2016

    Haina mea dificil de calcat ce nu lipseste din bagajul de vacanta este o pereche de pantaloni care imi plac mult foarte comozi si chic in acelasi timp. Imi place sa port hainele bine calcate si de asta din bagajul de vacanta nu-mi lipseste fierul de calcat clasic de acasa, chiar daca e cam greoi.

  • Gianina Trifoi
    August 3, 2016

    Haina ceea mai dificil de calcat din bagajul de vacanta este rochia cu volane si camasa sotului.

  • Cristina
    August 3, 2016

    Daca as avea acest gadget, nu ar mai trebui sa apelez la bunica cand imi fac bagajul sa ma ajute cu impachetatul hainelor rulou rulou fiecare (“la rotund mamica, ca sa nu se sifoneze”). :)) Intotdeauna iau minim 2-3 camasi albe in fiecare vacanta. Fie din materiale fluide, pentru printesa din mine, fie camasi “batoase” pentru un look mai masculin, mereu vin in completarea stilului si a atitudinii mele.

  • Camelia Postelnicu
    August 3, 2016

    Hola! Cel mai dificil de călcat mi se pare că sunt rochiile lungi de mătase și cămășile, mai ales când ești în vacanță și ai vrea să faci orice altceva cu timpul tău prețios, într-un loc frumos, decât să improvizezi un spațiu pentru călcat.
    Cu steamerul ăsta pare o joacă, doar pui haina pe un umeraș și urmezi liniile fluide din material până când acesta e drept și numai bun de purtat pe malul mării sau în orice altă destinație alegem.

  • emilia niculescu
    August 3, 2016

    O cămașă cu volănașe, o fustă cu cute și o rochiță de mătase cu clini, dar și partea de bust cu multe pliuri?

  • Nica Minodora- Gabriela
    August 3, 2016

    Cel mai greu obiect vestimentar pe care îl iau in bagajul de vacanta este camasa de un albastru asemănător cerului pe care o ador, dar nu este singura care nu-mi lipseste nicicând si care îmi da de furca atunci când trebuie calcată. Îmi plac camasile atât de mult încât as face orice sa mă afisez cu ele bine calcate, dar cum sunt in vacanta, acest lucru pare uneori chiar imposibil. Acesta este motivul pentru care mi-as dori un dispozitiv Philips Stream Go.
    Fie ca norocosul castigator sa-l folosească cu plăcere.
    O zi buna!

    • Nica Minodora- Gabriela
      August 3, 2016

      Cel mai greu obiect vestimentar pe care îl iau in bagajul de vacanta este camasa de un albastru asemănător cerului pe care o ador, dar nu este singura care nu-mi lipseste nicicând si care îmi da de furca atunci când trebuie calcată. Îmi plac camasile atât de mult încât as face orice sa mă afisez cu ele bine calcate, dar cum sunt in vacanta, acest lucru pare uneori chiar imposibil. Acesta este motivul pentru care mi-as dori un dispozitiv Philips Stream Go.
      Fie ca norocosul castigator sa-l folosească cu plăcere.
      O zi buna!
      Nica Minodora – Gabriela
      nica.minodoragabriela@yahoo.com

  • Andreea Beldean
    August 3, 2016

    Camasutele cu umerii goi si volanase le-as purta oriunde in vacanța aceasta, doar ca se sifonează foarte mult cand le tin in bagaj. Cred ca as lua acest steamer peste tooot!
    deea_beldean96@yahoo.com

  • Ciocan Karina Gabriela
    August 3, 2016

    Bluzele de matase imi creeaza probleme in general. Acest gadget m-ar scoate din orice problema, vacanta ar fi mult mai linistita!

  • Bejenariu ana maria
    August 3, 2016

    Sunt obsedata sa calc ! Nu pot sa imbrac o haina care sa aiba nici cea mai mica cuta. Rochitele din bagajul de vacanta nu ajung niciodata cum trebuie la destinatie si din nou trebuie sa ma chinui sa fac rost de fier de calcat , de masa…plus timpul pe care il pierd in loc sa il dedic familiei 🙁. Chiar imi doresc acest dispozitiv Philips Steam& Go

  • Mardare Mihaela
    August 3, 2016

    Bună! Din vacanță nu îmi lipsesc rochiile și cămășile , și cum ele trebuie călcate atunci când te îmbraci cu ele eu zic că ar fi minunat să am stemarul de la Philips (PHILIPS STEAM @GO )
    monik_ella@yahoo.com

  • Andreea Gherghel
    August 3, 2016

    Bună! De fiecare data când merg în vacante nu îmi lipsește din bagaj o cămașă alba, mereu optez pentru culori deschise în vacanțe. Asa ca bineînțeles ca de fiecare data camasile mi se imbotesc imediat si sunt greu de călcat, sa nu mai menționez si faptul ca în vacante preferi sa nu pierzi mult timp cu călcatul hainutelor. 😊 Te pup!

  • Ocnarescu Ioana Elena
    August 3, 2016

    Hy! Obiectul meu vestimentar preferat care nu a lipsit anul acesta din bagajul de vacanta a fost noua mea rochita turcoaz. I-am promis ca si vara viitoare va ocupa acelasi loc de cinste in bagaj, pentru ca toata lumea m-a admirat purtand-o. Colac peste pupaza, cele mai reusite poze au fost tot datorita ei. So: succes for the dress.

  • Antonia Vladareanu
    August 3, 2016

    Nelipsite din bagaj dar dându-mi mereu bătăi de cap sunt rochițele și buzițele de voal

  • Mihaela Mocean
    August 3, 2016

    Camasa mea lunga si lejera in dungi alb cu albastru, perfecta pentru zilele de vara:)

  • Gavril Elena-Alexandra
    August 3, 2016

    Cămașa

  • Gavril Elena-Alexandra
    August 3, 2016

    Cămășile sunt cel mai greu de călcat.

  • Alina Bugarin
    August 3, 2016

    Poate suna ciudat, si suna un pic :D, dar intotdeauna mi-am dorit sa calc costumul de baie. Nu pentru ca ar fi nevoie neaparat de vreun retus la el, dar pentru ca aburul ar ajuta mult la eliminarea oricaror bacterii luate dintr-o piscina. Chiar nu va cum as putea pune fierul pe costumas fara sa-i fac gaurele :))) Va pup! :* Piscineala placuta! 😀

  • Andreea Giurca
    August 3, 2016

    Cel mai greu de călcat în bagajul de vacanta sunt cămășile mele lungi pe care le port pe post de rochii…dar nu neapărat ca sunt greu de călcat, ci pentru ca le calci frumos, le pui în bagaj și când le scoți…ce sa vezi…mai șifonate decât înainte…Steamer-ul ar fi ideal și pentru luat în bagaj și pentru rochițe frumoase fără efort prea mare…ca deh…e vacanta 😀
    Te pup!

  • Guran Monica Andreea
    August 3, 2016

    Când vine vorba de călcat cele mai dificile haine care se afla în bagajul meu sunt cămășile. Guran Monica Andreea guran.monica@yahoo.com

  • Vornicu Alexandra
    August 3, 2016

    Hello! Cel mai greu îmi e să îmi iau în bagaj rochițe sau cămăși vaporoase pentru că e un chin să le calci, iar dacă nu ai un fier de calcat acolo unde mergi, te întorci cu ele în bagaj 😁

  • Breazu Madalina Raluca
    August 3, 2016

    Din bagajul de vacanta nu vor lipsi pantalonii largi de matase, roz pal, care neaparat necesita calcati inainte de a-i purta. Daca nu voi cara fierul de calcat cu mine, va fi nemaipomenit! 😀 :-*

  • Ana Maria Dumitriu
    August 3, 2016

    Buna,cel mai dificil si enervant de călcat mi se par cămășile ….tot timpul im vacante am stresul de a calca cămășile si nu numai….deci chiar ar fi super acest dispozitiv de luat dupa mine…o viața mai ușoară cu steamerul Phillips ❤️

  • Adelina Osan
    August 3, 2016

    Trench coat-ul 🙂

  • Andreea Birsan
    August 3, 2016

    Hello! De obicei, am o mare problema cu bluzitele off shoulder cu foarte multe volanase. Acestea sunt perfecte pentru zilele toride de vara, insa sunt foarte dificil de calcat. 😘

    Andreea.birsan92@gmail.com

  • Alexandra Patru
    August 3, 2016

    Buna,
    Imi plac foarte mult fustele din vascoza cu pliuri care se sifoneaza destul de usor in bagaj ei care imi dau batai de cap in ceea ce priveste calcatul lor.
    Pana la urma cred ca acest dispozitiv de la Philips este foarte folositor pentru a calca rapid orice articol vestimentar de vara si nu numai fara prea mari batai de cap, ma ales camasile de in.

  • Baciu Andreea Isabela
    August 3, 2016

    Bună! Cel mai dificil de călcat mi se par cămășuțele de vară pe care ador să le port și pe care le-aș putea călca cu mai multă ușurință datorită acestui gadget ❤!

  • Daniela Stoica
    August 3, 2016

    Cine e mamica are bagajul plin de hainute ale bebelusului care sunt si ele foarte dificile de intretinut, desi nu par. Sunt sigura ca mi-ar fii de folos intr un mare fel

  • Laura I.
    August 3, 2016

    Buna! O camasa de matase. Si toate bluzele subtiri de vara.

  • Lăcătuș Iasmina
    August 3, 2016

    Rochiile dintr-un material foarte pretentios si camasile

  • Floarea Diana-Mihaela
    August 3, 2016

    Cel mai dificil de calcat, insa nelipsiti din bagajul de vacanta sunt pantalonii evazati albi.

  • Mihalyi Bianca Valentina
    August 3, 2016

    Salut Madalina!
    Din garderoba mea de vara nu lipseste niciodata camasa mea preferata din matase pe care imi e foarte greu sa o pastrez impecabila in bagaj! Ma bucur cei de la Philips ca au inventat Philips Steam& Go , ideal pentru vacante si nu numai!
    Sa ai o zi frumoasa!

  • Alina Muntean
    August 3, 2016

    Buna!
    Mie mi se par tare dificile de calcat acele bluzite lejere de vara din in…mereu cand merg la mare car si fierul de calcat dupa mine doar pentru ca oricat de bine le-as calca de acasa, in bagaj mereu raman cu dungi care se vad foarte urat. 🙁

  • Alina Muntean
    August 3, 2016

    Buna! Cred ca cel mai dificil de calcat sunt acele bluzite lejere de vara din in..mereu cand merg la mare trebuie sa car fierul de calcat pentru ca oricat de bine le calc de acasa mereu cand el scot din bagaj au dungi care se vad urat 🙁

  • Alina Muntean
    August 3, 2016

    Buna! Cred ca cel mai dificil de calcat sunt acele bluzite lejere de vara din in..mereu cand merg la mare trebuie sa car fierul de calcat pentru ca oricat de bine le calc de acasa mereu cand el scot din bagaj au dungi care se vad urat 🙁

  • Alexandra Tudor
    August 3, 2016

    Clar, fustele acelea midi in culori deschise si foarte simpatice. Chiar luni de dimineata ne-am intors din vacanta, si bineinteles ca nu am putut purta nici o fustita… Oricat m-am chinuit eu sa le aranjez in bagaj, ele tot s-au sifonat si nu au mai putut fi purtate. Steamerul acesta chiar este solutia salvatoare! 😀

  • Catalina Floruta
    August 3, 2016

    Ceauu!! Chiar azi ar trebui sa imi pregatesc bagajul pentru mult asteptata vacanta:rochile lungi si vaporoase , fustele super
    lejere, tricourile , camasile oversize,etc.Cea mai mare problema e atunci cand despachetezi pagajul si te pregratesti pentru o cina super romantica si realizezi ca aproximativ toate hainele au tot felul cute si dungi..in acel moment acest super
    aparat de la Philips cred ca ar fi de mare ajutor tuturor persoanelor, nu numai
    noua femeilor ci inclusiv barbatilor,cred ca e o joaca sa calci cu acest calcator.

  • Duceac Catalina
    August 3, 2016

    Cele mai dificile haine de călcat într-o vacanță sunt cămășile de toate tipurile. Un astfel de aparat mi-ar fi de folos în vacanțe.
    Duceac Catalina, catalina.marilena@yahoo.com

  • Flavia Curelariu
    August 3, 2016

    Buna ! Camasile largi sunt preferatele mele in vacanta , dar sunt cam greu de calcat 😀
    flaviutza_2@yahoo.com Flavia Curelariu

  • Ana Tarcea
    August 3, 2016

    Am o pereche de pantaloni evazaţi de un roz pal pe care îi îndrăgesc tare mult. Sunt super comozi şi i-aş purta toată ziua, însă materialul fin se încreţeşte imediat 🙁

  • Cristina Andreia Dima
    August 3, 2016

    Buna…. din bagaj nu imi lipsesc camasile hipie, pe care cu greu le calc, mai ales cand sunt in graba 🙂

  • Ioana
    August 3, 2016

    Hello!
    Am o rochita de matase pe care o adooor si nu imi vine sa plec in vacanta fara ea, dar parca indiferent cat de frumos as impacheta-o, tot ajung cu ea sifonata. 🙁 Iar partea cea mai evervanta e ca fiecare fier de calcat este diferit si pana ma prind eu cum sta treaba cu temperatura la care ar fi ok sa o calc & co, ajung sa mai calc si 2-3 tricouri, adica timp pierdut :)) Acest steamer ar fi exact ceea ce am nevoie!

  • Diana Nafureanu
    August 3, 2016

    Bagajul meu? La mare sau la munte, e nelipsita din el rochia in stil frantuzesc, clos, cu buzunare si…greu de calcat! Tot din bagajul meu, da, al MEU, face parte si camasa LUI favorita, de fapt favorita mea, cea in care era el imbracat acum un an cand ne-am cunoscut. Si, cum putem noi sarbatori relatia noastra intr-un loc nou, in vacanta, cand, la pensiune sau hotel trebuie sa rog pe toata lumea pentru un fier de calcat care-mi da emotii cand il folosesc pentru ca ne-ar putea distruge hainele?

  • Craciun Anda-Maria
    August 3, 2016

    Haina cea mai dificil de calcat pe care am luat-o in acest an in vacanta este o camasa, pe care, din lipsa de calcator si fiindca era foarte sifonata dupa ce am scos-o din bagaj, nu am reusit sa o mai port. In acel moment, steamerul de la Philips mi-ar fi fost de mare ajutor

  • Farcas Madalina
    August 3, 2016

    Buna!!
    Eu am o rochița albă, super simpatica, dar de fiecare daca cand am luat-o in bagaj cu mine am sfârșit prin a nu o purta deoarece se sifonează de mama focului:)).

    Farcaș Mădălina
    fmadalinna@yahoo.com

  • Andreea Praf
    August 3, 2016

    Chiar imi doresc un astfel de aparat pentru ca ma foarte multe haine cu volane, pliuri si alte detalii greu de calcat. L as folosi ca sa imi calc pentru bagajul de vacanta o camasa cu umeri goi si volane care se calca foarte greu cu un fier de calcat obisnuit

  • Ilie Georgiana Alexandra
    August 3, 2016

    Camasa din matase este un obiect vestimentar pretios, potrivit unei tinute de vacanta, insa atat de dificil de calcat cu un fier clasic…

  • Ana-Maria
    August 3, 2016

    Fustitele de tulle sunt cele mai dificile!

  • szabo patricia
    August 3, 2016

    Din geanta mea de vacanta nu imi lipseste camasa alba din bumbac pentru plaja, dificil de calcat.
    te pup

  • Emma Stefu
    August 3, 2016

    Hello! 🙂
    Din bagajul meu de vacanta nu lipsesc rochiile si una dintre camasutele mele preferate din matase. Oricat de frumos le-as ambala, la destinatie vor face cel putin cateva cute. Mi-ar fi de mare folos noul dispozitiv Philips Steam& Go; Insa trebuie sa recunosc mi-ar fi si mai de mare folos acasa, as scapa de grija mesei de calcat si orice neplaceri implica acesta.
    O zi faina sa ai! 🙂

  • Bianca
    August 3, 2016

    O camasa alba lunja si lejera

  • Cameia
    August 3, 2016

    Hello, Indie Chase! Doamne, ce gadget util! Chiar dacă ești în vacanta, absolut toate hainele trebuie sa arate ca scoase din șifonier, nu din geamantan. Nu am un articol vestimentar care sa mi se para greu de călcat, dar este important ca toate hainele sa fie calcate, indiferent de cât efort depui pentru a duce la bun sfârșit acest proces.

  • Mălina Marian
    August 3, 2016

    Hello! Este super dificil ca in vacante sa calci camasi… Dificil si enervant!

  • Roxana
    August 3, 2016

    Camasileeee! Cu siguranta cele mai dificile item-uri de calcat.

  • Muresan Diana Simina
    August 3, 2016

    Buna ! Am o rochita pe care pur si simplu o ador, o port mereu (poate prea mult)insa e vaporoasa si usor de asortat atat la o pereche de tenisi cat si la niste sandale, dar partea mai putin placuta este ca se sifoneaza foarte repede si asta imi da mari batai de cap!

  • Raluca Glonț
    August 3, 2016

    Rochița albă din viscoză.
    ralucaglont@yahoo.com

  • Anca
    August 3, 2016

    Am o fusta lunga, portocalie, dintr-un material vaporos, care de fiecare data arata jalnic dupa ce o scot din bagaje. Tare mi-ar placea ca anul asta sa arate ca scoasa din cutie, in pozele de vacanta.

  • Bianca Georgiana
    August 3, 2016

    Hi there ! Cea mai dificila piesa de vestimentație este o rochiță lunga de voal , care oricât de bine ai încerca să o împături , e imposibil sa nu se formeze niște cute pe ea !

  • Bartus Kriszta
    August 3, 2016

    Rchiile maxi, sunt basics intr-o vacanta , dar mereu au nevoie de calcat,si este enervant .

  • Dumitrache Elena Cristina
    August 3, 2016

    Chiar si ca plec in vacanta, camasile sunt cele care imi dau bătăi de cap.

  • Morariu Amalia
    August 3, 2016

    Cea mai dificila haina de călcat consider eu camasa… Bine, ar putea fi si rochițele de in sau mătase, dar in principal cămășile imi nenorocesc vacantele:))
    Morariu Amalia Elena
    Adresa de email: amalia.morariu25@yahoo.com

  • Claudia Cocioran
    August 3, 2016

    Hmm… am un jumpsuit drăguț care îmi da de furcă de fiecare dată când îl calc dar nu poate lipsi din bagajul de vacanță pentru ca îl ador! 😍
    Nume: Claudia Cocioran
    Email: claudiacocioran@yahoo.com

  • Senta Venel
    August 3, 2016

    Ador sa duc cu mine in vacanta haine vaporoase, din materiale naturale, precum matasea sau bumbacul, iar din pacate acestea, pe cat sunt de placute la atingere, pe atat sunt de sensibile si sifonabile. E frustrant sa iti deschizi bagajul si sa descoperi ca, jumatate din hainele pentru vacanta sunt de nepurtat. Un astfel de produs consider ca este extrem de util in aceste situatii nefericite si mi-ar fi de mare ajutor in plecarile mele! Iti multumesc pentru concurs, te pup!

  • Claudia Tabacu
    August 3, 2016

    Salvarii din bumbac nu lipsesc din bagaj dar nici nu-i prea scot de acolo deoarece se sifoneaza foarte tare. Un fier de calcat in bagaj nu intra in discutie pentru ca nu mai are loc dar acest gadget ar completa locul gol din lateralul bagajului.

  • Grigoras Bianca
    August 3, 2016

    Buna ! Cu toate ca imi face plăcere sa calc , atunci cand vacanta se apropie parca ultimele
    Clipe trec din ce in ce mai greu , iar aceasta activitate mi se pare din ce in ce mai dificila 🙁 Cu toate acestea , cel mai dificil articol
    vestimentar , care urmează sa fie călcat , mi se pare ca este acel maieu vaporos , din voal , care este nelipsit din valiza dar si ia ,pe care o port mereu cu mândrie , indiferent de locul unde ma aflu . Mi se pare super folosit acest fier ,ajutându-ne sa ne “teleportam ” cat mai repede in vacanta .

  • Iuliana Lazarean
    August 3, 2016

    Hello! Cea mai dificila piesa vestimentara din bagaj este o pereche de cullotes foarte pretentiosi. 🙂

    iulialazarean@yahoo.com

  • Diana Elena
    August 4, 2016

    Preferata mea in vacante este o rochie verde smarald din matase, insa imi ocupa foarte mult timp calcarea ei. Dar merita efortul!

Leave a Reply to Guran Monica Andreea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien