My weekly Shopping Tips

IMG_4551

Neața gagico! Nu fi surprinsă de postarea mea matinală, nu e chiar atât de devreme. Azi am vrut să fac această postare neapăăăărat la prima oră, iar asta din 2 motive: 1. ca să anunț surprizele celor de la C&A România și 2. ca să îți reamintesc despre Târgul de Genți de la Iulius Mall.

Cred că nu doar eu sar în sus de bucurie când îmi găsesc perechea perfectă de jeansi, iar ieri, a fost una din acele zile bune. Sunt foarte pretențioasă când vine vorba de căutat perechea de blugi care nu doar să îmi vină bine, dar să îmi și placă modelul și croiul acestora, iar asta necesită timp și răbdare. Ieri, am avut surpriza să îmi găsesc perechea exact pe placul meu, după ce mi-a atras atenția standul THE DENIM, situat în Polus, undeva lângă intrarea 3. Bine, recunosc că am fost extrem de atrasă și de standerul pentru haine care în față arată exact ca o bicicletă și pe care trebuie să îl am și eu curând la mine în apartament. Am dat o geană printre blugi, am fost convinsă de 2 perechi, iar apoi am fugit până în magazin ca să îi probez. A fost dragoste la prima vedere cu blugii care îi port în aceste fotografii și care consider eu că îmi vin trăznet de bine: îmi sunt fit, lungimea e perfectă și da, îmi fac picioarele mai lungi optic. Într-o singură frază, noua mea pereche de jeanși preferată! Prin ce am povestit eu aici despre experiența mea de ieri, vreau să te fac să dai și tu o fugă la Polus și să vizitezi standul THE DENIM de unde vei primi un voucher de 25% reducere pentru următoarea pereche de blugi. Go shopping girls and boys!

PS: Standul THE DENIM va fi prezent în mall până duminică, 4 octombrie.

IMG_4512

IMG_4543

IMG_4517

IMG_4526

IMG_4528

Photos by: ALEXANDRU DON
Location: THE DENIM STAND at Polus
Special Thankies: EMANUEL IUHAS

Și încă un pont de unde poți face cumpărături săptămâna aceasta aka investiții pentru sezonul toamnă-iarnă, este Târgul de Genți EXPOBag din Iulius Mall.  Vorbind de sezon, cu siguranță îți vei găsi o geantă, o poșetă în tendințe, maro, bej, kaki sau clasicul negru, eu mi-am luat o poșetă gri deschis care abia aștept să o port. Până pe 4 octombrie poţi vizita ediţia de toamnă a târgului Bag Expo. Această ediţie reuneşte peste 6000 de articole: plicuri elegante, genţi casual sau sport, poşete, clutch-uri, trollere şi genţi de voiaj, serviete şi diplomate, rucsaci, borsete (de care multe fete mă întreabă), genţi pentru laptop, portofele, curele şi alte propuneri pentru această toamnă. Articolele Bag Expo sunt de o calitate superioară, fiind produse în România, Italia, Franţa, Germania, Ucraina, India şi Polonia.

Spor la shopping!

 

12087031_10153488478525813_3666179684873415157_o

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien