După cum ți-am promis ieri, am revenit și azi pe blog! Cu o postare happy, care o are în prim-plan pe Indie. De ce? Pentru că micuța mea împlinit 2 ani de când e la mine.

Mai exact 2 ani și 5 săptămâni, căci avea o lună și un pic când am primit-o! Consider că nu mai e necesar să îți povestesc cât de mult înseamnă pentru mine, probabil ai ajuns la concluzia asta doar urmărindu-mi postările de pe Instagram sau Snapchat, ca să nu zic și de Facebook. Ce tot o lungesc, probabil o vezi peste tot cu mine, căci se întâmplă rar să nu reușesc să o iau cu mine peste tot. So, my little gumbits, crește pe zi ce trece și devine din ce în ce mai afectuasă. E precum un copil pentru mine, dar nu vreau să crezi că o iau ca o responsabilitate dusă la un nivel atât de extrem. Pur și simplu e sursa mea de fericire every day, acea doză de drăgălășenie care îmi face zilele mai senine, chiar dacă e o răsfățată și o mică teroristă care latră mult prea mult pentru un câine de talie ei. Sau orice câine în general. Am înțeles, de-a lungul timpului, în tot acești 2 ani, că trebuie să am răbdare cu ea. Că trebuie să o înțeleg, ca și ea să mă înțeleagă pe mine. Iar acest detaliu, face ca totul să fie extrem de ușor. Indie e foarte inteligentă, atâta timp cât ai răbdare să te ocupi de ea. Motiv pentru care, nu există plimbare prin parc, fără ca ea să nu fie prezentă. Sau cină/mic dejun/prânz, fără ca ea să nu își primească porția de mâncare specială. Sau seară în care să mă pun la somn fără să o curăț la ochișori și să o bag în pat, între mine și prietenul meu. Nu râde, căci nu stă să doarmă cu noi, nu are ea răbdarea asta, dar a învățat să stea 4-5 minute între noi, iar apoi să își caute locușorul ei. E adorabilă, iar cei care nu au un câine, probabil vor crede că exagerez. Nu știu cum își manifestează alți câini fericirea, dar Indie a mea, atunci când mă vede că mă pregătesc știe că urmează să ies din casă și începe să facă tot felul de tumbe. Sare în două lăbuțe, cântă sau ce-o face ea, dar e super drăgălașă și efectiv îmi frânge inima să o las singură în casă. Sare la ușă, sare în pat, sare peste tot, mă urmărește peste tot, ca să nu cumva să uit de ea acasă. Atunci când mă vede cu mâna pe lesă, e gata. Începe nebunia, adică începe să latre, căci știe prea bine că o nouă aventură o așteaptă și de data aceasta.

Iar acum, stă și doarme liniștită. Eu urmează să fug să mă pregătesc căci am treabă în oraș, așa că am fugit să o scot în parc, căci din păcate nu o pot lua cu mine unde merg.

PS: follow more on Indie’s adventures, on Instagram, by checking #INDIEthepompom