#INDIEthepompom

by

DSC06316

DSC06327

După cum ți-am promis ieri, am revenit și azi pe blog! Cu o postare happy, care o are în prim-plan pe Indie. De ce? Pentru că micuța mea împlinit 2 ani de când e la mine.

Mai exact 2 ani și 5 săptămâni, căci avea o lună și un pic când am primit-o! Consider că nu mai e necesar să îți povestesc cât de mult înseamnă pentru mine, probabil ai ajuns la concluzia asta doar urmărindu-mi postările de pe Instagram sau Snapchat, ca să nu zic și de Facebook. Ce tot o lungesc, probabil o vezi peste tot cu mine, căci se întâmplă rar să nu reușesc să o iau cu mine peste tot. So, my little gumbits, crește pe zi ce trece și devine din ce în ce mai afectuasă. E precum un copil pentru mine, dar nu vreau să crezi că o iau ca o responsabilitate dusă la un nivel atât de extrem. Pur și simplu e sursa mea de fericire every day, acea doză de drăgălășenie care îmi face zilele mai senine, chiar dacă e o răsfățată și o mică teroristă care latră mult prea mult pentru un câine de talie ei. Sau orice câine în general. Am înțeles, de-a lungul timpului, în tot acești 2 ani, că trebuie să am răbdare cu ea. Că trebuie să o înțeleg, ca și ea să mă înțeleagă pe mine. Iar acest detaliu, face ca totul să fie extrem de ușor. Indie e foarte inteligentă, atâta timp cât ai răbdare să te ocupi de ea. Motiv pentru care, nu există plimbare prin parc, fără ca ea să nu fie prezentă. Sau cină/mic dejun/prânz, fără ca ea să nu își primească porția de mâncare specială. Sau seară în care să mă pun la somn fără să o curăț la ochișori și să o bag în pat, între mine și prietenul meu. Nu râde, căci nu stă să doarmă cu noi, nu are ea răbdarea asta, dar a învățat să stea 4-5 minute între noi, iar apoi să își caute locușorul ei. E adorabilă, iar cei care nu au un câine, probabil vor crede că exagerez. Nu știu cum își manifestează alți câini fericirea, dar Indie a mea, atunci când mă vede că mă pregătesc știe că urmează să ies din casă și începe să facă tot felul de tumbe. Sare în două lăbuțe, cântă sau ce-o face ea, dar e super drăgălașă și efectiv îmi frânge inima să o las singură în casă. Sare la ușă, sare în pat, sare peste tot, mă urmărește peste tot, ca să nu cumva să uit de ea acasă. Atunci când mă vede cu mâna pe lesă, e gata. Începe nebunia, adică începe să latre, căci știe prea bine că o nouă aventură o așteaptă și de data aceasta.

Iar acum, stă și doarme liniștită. Eu urmează să fug să mă pregătesc căci am treabă în oraș, așa că am fugit să o scot în parc, căci din păcate nu o pot lua cu mine unde merg.

PS: follow more on Indie’s adventures, on Instagram, by checking #INDIEthepompom

INDIESTAGRAM

DSC06192

3 Responses
  • Georgia
    April 19, 2016

    Multi ani fericiti impreuna! Am citit zambind caci si eu am o fetita de 6 ani si tot ce ai scris despre Indie se aplica la Jessy a mea. Mai ales partea cu latratul! Dar toate lucrurile minunate pe care le face, chiar si poznele ei haioase, compenseaza din plin.
    Sa fie sanatoasa si sa va bucurati una de cealalta!

  • Cristina
    April 20, 2016

    La multi ani catelusei tale si la cati mai multi impreuna! Am avut si eu un catel, dar din pacate mi-a murit acum un an si ceva de cancer! Si sper curand sa-mi iau altul!

  • Blorde
    February 8, 2017

    Bună, acum câteva săptămâni, mi-a dispărut suflețelul meu, un cățeluș ce seamănă leit cu Indie , numai că e băiețel. Urmărind un vlog de-al tău, ”Fumigene, Poze si un SHOW CULINAR | VLOG #20”, automat m-am pus pe plâns pentru că am ajuns pe canalul tău întâmplător și tot înâmplător m-am uitat tocmai la vlogul în care apare și Indie… E uimitoare asemănarea, încă nu pot să trec peste faptul că nu îl mai am, dar acum că am avut măcar șansa să îl mai văd chiar și prin prisma lui Indie, m-a facut să simt că e bine și că e în siguranță și mă alină gândul ăsta…Eu nu mai am poze și nici videoclipuri cu cățelușul meu, pentru că părinții mei au crezut că nu e tocmai bine să mă torturez uitându-mă la poze/videoclipuri cu el și nu mai am nimic. Tare mi-era frică că am să îi uit imaginea cu timpul, dar acum am șansa când mi se face dor, să mă uit la Indie și să îmi imaginez că e el. Și îți mulțumesc acum, că datorită muncii tale și prin prisma pasiunii, ai reușit să oferi unui om, pe care nu îl cunoști mai mult decât crezi. Mulțumesc din suflet, pentru mine e mai mult decât crezi. Poate pare puțin deplasat că am ținut să mă destăinui în felul acesta, dar așa cum tu fără să știi și să vrei mi-ai făcut un mare bine sufletesc, sper să îți fi adus și eu, o mulțumire personală, o apreciere în plus a omului care ești. Mult noroc în ceea ce faci și dacă nu e prea mult, poate o să o mai filmați pe Indie și in următoarele vloguri…mulțumesc!

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien